S-a dat startul lucrărilor la extinderea rețelei de apă în Geaca

Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a semnat contractul de lucrări privind extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitățile Geaca, Legii, Sucutard și Puini din comuna clujeană Geaca.

În valoare de 2.862.328 lei, investiția este finanțată integral de Consiliul Județean Cluj din Fondul Întreținere Înlocuire Dezvoltare, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei de Apă „Someș” pentru investiții.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Așteptăm încălzirea vremii pentru a putea demara efectiv lucrările de extindere a rețelei, ce sunt preconizate să dureze maxim doi ani. Investiția va crește calitatea vieții locuitorilor comunei Geaca și va influența în bine turismul din acest adevărat paradis al pescarilor și iubitorilor de natură”.

În prezent, în comuna Geaca există un sistem centralizat de alimentare cu apă administrat de Compania de Apă ”Someș”, însă acesta nu reușește să asigure necesarul de apă pentru toți locuitorii.

În acest context, prin intermediul noii investiții se urmărește extinderea rețelei de apă pe o lungime de 11,82 km, vizate fiind străzile: Principală, Fânațelor, Transilvaniei și Salcâmilor din localitatea Geaca, Suseni din satul Sucutard, Viilor din Puini și Răoașei din localitatea Legii.

De asemenea, vor fi amenajate și trei grupuri de pompare tip hidrofor, precum și 101 branșamente la imobile, până la limita de proprietate.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu