AUR Gherla intră într-o nouă etapă de consolidare organizațională: Marius Sabo este noul președinte al AUR Gherla

AUR Gherla intră într-o nouă etapă de consolidare organizațională, odată cu numirea domnului Marius Sabo în funcția de președinte al organizației. Această schimbare marchează un pas firesc în dezvoltarea filialei locale, într-un moment în care este nevoie de coerență, energie și o direcție clară în reprezentarea intereselor comunității. AUR Gherla își păstrează nealterate valorile care au stat la baza construcției sale apărarea intereselor cetățenilor, transparența în actul administrativ și implicarea reală în viața orașului. Activitatea consilierilor locali AUR din Gherla rămâne orientată strict către binele urbei, cu accent pe soluții…

Întâlnire cu aleșii locali AUR din zona Gherla–Dej

Aleșii locali din zona Gherla–Dej s-au reunit într-o întâlnire de lucru dedicată stabilirii direcțiilor strategice prin care pot reprezenta mai eficient interesele cetățenilor în administrația publică locală. La discuții au participat consilieri locali AUR din Gherla, Dej și comunele limitrofe, alături de Marian Morar vicepreședinte GALA Mihai Curteanu Secretar General AUR Cluj Săbădaș Gabriel consilier local AUR Dej și Iliu Feier Consilier local AUR Dej, întâlnirea a beneficiat și de susținerea coordonatorului regional Gheorghe Călatan. În cadrul reuniunii au fost analizate prioritățile locale, provocările administrative și soluțiile concrete care pot…

Primarul din Fizeșu Gherlii este sub control judiciar și nu mai poate exercita funcția de primar o perioadă

Primarul comunei Fizeșu Gherlii, județul Cluj, Vasile Ioan Lup, a fost plasat sub control judiciar în data de 6 noiembrie 2025, într-un dosar penal în care este cercetat pentru infracțiunea de delapidare. Potrivit anchetatorilor, edilul, în calitate de funcționar public al U.A.T. Fizeșu Gherlii, ar fi intrat în posesia mai multor bunuri aflate în patrimoniul administrației locale, pe care le-ar fi folosit în interes personal. Printre acestea se numără un televizor LG Smart 4K, un telefon Samsung S21 și un laptop HP 255 G8, achiziționate în perioada decembrie 2022 –…

Proiectul de construire a unui corp administrativ la Spitalul Borșa, amânat pentru reevaluarea costurilor

Consiliul Județean Cluj a discutat, în cadrul ultimei ședințe, proiectul privind construirea unui nou corp administrativ la Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa. Propunerea a generat dezbateri intense între consilierii județeni, mulți dintre aceștia considerând că valoarea estimată a investiției – 4.700 de euro pe metru pătrat – este prea mare pentru o clădire de birouri destinată personalului administrativ. Proiectul prevede demolarea unui corp vechi, un fost grajd aflat „în stare avansată de degradare”, și ridicarea unei clădiri moderne care să ofere condiții corespunzătoare activităților administrative ale spitalului. Potrivit documentației…

Mircea Abrudean: „Îmbătrânirea activă și grija pentru vârstnici trebuie să fie preocupări sociale constante”

Președintele Senatului României, Mircea Abrudean, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia aniversării venerabilei vârste de 110 ani a domnului Iosif Rusu, veteran din cel de-Al Doilea Război Mondial. În declarația sa, liderul Senatului a subliniat importanța respectului și grijii față de vârstnici, considerând că experiența și înțelepciunea acestora reprezintă o resursă inestimabilă pentru societate. „Îmbătrânirea activă și grija pentru vârstnici ar trebui să fie preocupări sociale constante. Avem nevoie de vârstnici, de experiențele lor de viață, de poveștile trecutului și de istoria pe care ei ne-o pot spune cel…

Mircea Abrudean, Președintele Senatului României, în dialog direct cu cetățenii din Gherla și cu primarii din zonă

Președintele Senatului României, Mircea Abrudean, s-a aflat vineri la Gherla, unde a susținut o serie de audiențe la biroul parlamentar, fiind întâmpinat de primarul municipiului, Ovidiu Drăgan, și de echipa sa administrativă. În cadrul întâlnirii, Mircea Abrudean a discutat cu cetățenii despre problemele comunității, proiectele locale aflate în derulare și direcțiile viitoare de dezvoltare. „Îmi doresc să rămân în contact permanent cu situația de la nivel local și sunt atent la fiecare problemă semnalată, analizând posibile soluții. Dialogul direct cu locuitorii municipiului Gherla reprezintă un pilon esențial în fundamentarea proiectelor…

De la șefia Comisiei Centrale de Arbitri a Federației Române de Rugby, la primăria Iclod

De la fluierul de arbitru pe terenurile de rugby la conducerea unei comune din județul Cluj, parcursul lui Emil Pîrțoc pare desprins dintr-un scenariu de film, nu dintr-o carieră politică obișnuită. Fost președinte al Comisiei Centrale de Arbitri din cadrul Federației Române de Rugby și nume cunoscut în lumea sportului, Pîrțoc nu își imaginase vreodată că va intra în politică. Însă o combinație de coincidențe, insistențe prietenești și un moment emoționant trăit la grădinița din satul natal i-au schimbat complet direcția. Astăzi, după o victorie electorală neașteptată și mai multe…

USR Gherla are o nouă conducere: Vlad Pop este noul președinte

Filiala USR Gherla și-a ales o nouă echipă de conducere, cu promisiunea de a continua demersurile pentru transparență, responsabilitate și modernizarea administrației locale. Noua conducere a fost anunțată printr-o postare publică a organizației, care subliniază că „reforma nu rămâne doar un cuvânt, ci devine un plan de acțiune concret”. Structura echipei este următoarea: Președinte: Vlad Pop Vicepreședinți: Dan Mureșan, Carol Szasz Comisia de arbitraj: Cazacu Cristian, Zehan Sergiu Robert Birou local: Kutas Alexandru, Brigitta Chiș, Dan Mureșan, Carol Szasz Printre prioritățile asumate de noua conducere USR Gherla se numără: modernizarea…

Cum au votat locuitorii din Gherla? Ovidiu Drăgan: România va rămâne o țară civilizată, ancorată în Europa

Pe 18 mai 2025 a avut loc al doilea tur al alegerilor pentru funcția de președinte al României. Iată cum s-a votat local: Nicușor Dan – 6767 voturi – 61,77% George Simion – 4188 voturi – 38,23% „Împreună, pe baricade, de partea binelui. Să nu uităm că astăzi fiecare vot contează. România va rămâne o țară civilizată, ancorată în Europa. Să avem în continuare un weekeND minunat”, a transmis ieri Ovidiu Drăgan, primarul municipiului Gherla. Record național la Cluj-Napoca Alegerile de duminică au adus un rezultat istoric în Cluj-Napoca, unde Nicușor Dan a fost votat în…

Pe cine au votat locuitorii din Gherla la alegerile prezidențiale

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025 în localitate: George Simion – 3151 voturi – 35,94% Crin Antonescu – 2028 voturi – 23,13% Nicușor Dan – 1668 voturi – 19,02% Victor Ponta – 1399 voturi – 15,96%% Elena Lasconi – 304 voturi – 3,47% În tot județul Cluj, rezultatele au fost: Nicușor Dan – 121.072 voturi – 35,49% George Simion – 95.088 voturi – 27,88% Crin Antonescu – 72.039 voturi – 21,12% Victor Ponta – 34.406 voturi – 10,09%% Elena Lasconi – 9,926 voturi – 2,91% Iată…