Ați intrat în cursa pentru obținerea unui loc in Parlamentul României. Cum v-ați motiva această alegere, care este contribuția cea mai semnificativă pe care doriți s-o aduceți din rolul de parlamentar în contextul politic românesc din 2020?
Motivele pentru care mi-au asumat o candidatură acum sunt identice cu cele pentru care am intrat în politică odată cu lansarea proiectului USR, în 2016. Sunt jurist de profesie și la acel moment am avut inspirația să verific ce ghidează ”voința legiutorului”, termen cu care eram învățați în facultate, și am studiat CV-urile celor care făceau parte din comisiile juridice din Parlament. M-au lovit o serie de sentimente, de la groază, la deznădejde și furie. Ca un simplu exemplu, la acel moment cred că membru al comisiei juridice era și Gigi Becali. Am fost pur și simplu stupefiat, ca absolvent de facultate prestigioasă de drept, să văd ce oameni și CV-uri se învârteau pe acolo. Astfel, motivele mele țin și de o „reprofesionalizare” a statului, de o reîntoarcere la valorile sănătoase ce par străine de tot ce se întâmplă în politică în zilele noastre. Contribuția mea va fi una substanțială în domeniul juridic. Zilnic mă lovesc de opacitatea statului și lipsa de interes în a evolua și crește standardele din domeniul justiției. Vreau să accelerăm discuțiile despre despre reforma constituțională și să atacăm niște probleme cronicizate din sistem. Trebuie să includem în acest proiect și reforma CCR, politizarea actului de justiție prin numiți, la „legiferarea” prin ordonanțe de urgență sau la imunitățile parlamentare. Un alt deziderat este să rezolvăm problema penitenciarelor și a reintegrării foștilor deținuți în societate, pentru a nu da ocazia pe viitor unor politicieni populiști și cu probleme de ordin penal să se folosească de deficiențele din sistem, create tot de ei, pentru a-și justifica măsuri menite să le profite, de exemplu recursul compensatoriu.
La Cluj se deschide lista neagră a numărului de infectări zilnice cu coronavirus. E vorba doar de un număr mai mare de testări față de alte locuri sau există și alte probleme la mijloc? Ce soluții aveți pentru aceste probleme?
În mod evident numărul de cazuri e corelat cu numărul de testări, dar asta nu ne scutește de realitate. Clujul nu este în competiție cu alte orașe în privința numărului de infectări. Este o certitudine că avem un număr mare de persoane confirmate cu Covid și o altă certitudine statistică e și că numărul persoanelor infectate este în fapt mai mare decât numărul celor testați. Este evident că răspândirea este deja comunitară și soluția până la urma va fi tot instituirea unei carantine. Ce rămâne de văzut este dacă se va face mai repede acest lucru și astfel se vor putea salva potențiale vieți sau politicul „își va băga coada” și urmează să nu avem nevoie de carantină până în 6 decembrie și ulterior să constate guvernanții că după 7 decembrie situația este scăpată de sub control. Sigur, experți sunt destui să susțină scenariul instituirii unei carantine, dar aceștia sunt independenți, iar guvernanții ascultă de proprii experți cu interesele politice aferente. Soluția ar fi ca anterior instituirii carantinei să se încerce și o testare în masă, chiar și la eșantioane geografice mai mici, pe sistemul instituit în Slovacia.
Acum câteva săptămâni, Clujul mirosea îngrozitor. Ce e de făcut ca să nu adaugăm și o problemă ecologică semnificativă alături de o criză sanitară?
Trebuie să începem să rezolvăm problema încă de la prezența la vot. Este fabulos faptul că situația gunoaielor din Cluj trenează de atâția ani. Sigur, acum că mirosul a ajuns și în oraș probabil că situația va fi mai greu de ignorat. Soluții există dar acestea au nevoie de voință politică, competențe și bani, iar cu privire la primele două mă tem că ducem lipsă. Avem conducere din partea aceluiași partid atât la Consiliul Județean cât și la Primărie de prea mulți ani ca să le mai putem acorda „perioade de grație” cu privire la problemele Clujului. Aceeași situație o regăsim și în traficul de pe ruta Cluj-Florești. Aș zice că acesta e prețul plătit de clujeni pentru că au votat politicieni populiști sau interesați mai mult de propriile pagini de Facebook decât de problemele clujenilor.
Care sunt prioritățile dumneavoastră, presupunând că veți reuși să câștigați un fotoliu de deputat în alegerile din decembrie?
Prioritatea ține de implementarea unor măsuri ce ar corecta legile justiției măcelărite de PSD sub era Dragnea ce își produc efecte și, timp de un an, nu au fost deranjate sub guvernarea PNL. Aici mă refer în special la desființarea Secției Speciale, la măsuri de recredibilizare a CSM-ului prin acordarea de competențe clare și obligatorii, la măsuri de scoaterea politicului din numirile procurorilor de rang înalt și din instituții ca Avocatul Poporului și Inspecția Juridiciară.
Sunt alte măsuri care necesită o transpunere urgentă în legislație și care au fost ignorate de dl. Predoiu până acum. Aici mă refer la legi care să tranșeze organizarea examenului de admitere la INM, care nu a avut loc de mai bine de un an sau măsuri de organizare a transferurilor din domeniul justiției. Problemele create de modificările legilor justiției sunt foarte mari și multe țin de organizarea sistemului și implicit al actului de justiție, iar dl. Predoiu se comportă ca un adevărat continuator al predecesorului său. Dacă dl. Toader a avut o abordare activă în „măcelărirea” justiției, dl. Predoiu dă dovadă de mare talent în a nu face absolut nimic în privința remedierii problemelor din sistem. După un an de guvernare ne-a anunțat recent că se pun în discuție modificări la legile justiției, iar consultările se vor face până în primăvara anului viitor. Sper ca până atunci totuși să rezolvăm sincopele existente și dl. Predoiu să nu mai fie în fotoliul de ministru.
În contextul pandemiei de coronavirus foarte multe afaceri mici au de suferit. În ultima perioadă s-a discutat mult în spațiul mediatic despre piețele alimentare, în special despre închiderea lor. Ce măsuri de susținere a micilor producători aveți în vedere și cum previzionați că va evolua soarta micilor afaceri de familie în contextul crizei SarS-Cov2?
Din păcate marea problema a situației create cu ocazia închiderii piețelor a fost generată de faptul că măsura părea să fie ilogică și aproape deloc explicată. Situația piețelor alimentare a fost analizată la modul general și practic toate au avut de suferit. Din păcate situația micilor producători și ale celor care dețin afaceri de familia este una grea de mult înaintea pandemiei și practic aceștia făceau față cu greu marilor lanțuri de desfacere și în anii trecuți. Micii producători sunt de multe ori cei mai vulnerabili în fața fluctuațiilor din piață și actuala criză e doar un nou exemplu. Provocările cele mai mari pentru ei sunt la accessul la finanțare și costurile ridicate pentru digitalizarea întreprinderii. Din fericire, în ambele poate interveni statul cu programe de sprijin, fie ușurând accesul la credite, fie punând la dispoziția lor fonduri de garantare. Acestea sunt compelmentare și pot fi aplicare, atât timp cât există o majoritate în parlament ce susțin asemenea soluții. Cu siguranță voi încerca să adun consens în aceste direcții printre colegii mei și să generăm un asemenea proiect.
Există o criză acută a sistemului sanitar. Nu e de ieri de azi, e cunoscută din martie. Ce puteți face să sprijiniți personalul medical de urgență și ce măsuri aveți în vedere pentru suplimentarea infrastructurii medicale atât de necesare în această perioadă?
Criza actuală e acutizată și de anii întregi de guvernare ticăloasă și coruptă, iar informațiile din sistem ies doar de dată recentă, cu tot ce se întâmplă și s-a întâmplat. Cum să funcționeze un spital dacă conducerea este deprofesionalizată, dacă medicii preferă să meargă în străinătate să lucreze decât să se pună în fața factorului politic din sănătate?! Cum să rămână în sistemul nostru de sănătate un medic rezident cu specializare ATI dacă la sfărșitul rezidențiatului nu are loc în spital?! Acest caz este unul din familia mea, îl cunosc personal și este fabulos că nici pe fondul pandemie nu s-a rezolvat situația medicilor ATI. Oamenii au nevoie de puțină predictibilitate în sistem și de infrastructură demnă de Uniunea Europeană.
Ultimul an a adus o redresare a finanțării în spitale însă sistemul de sănătate suferă din cauza celor ce îl conduc. Din păcate, acesta a fost prea mult timp căpușat de partidele politice clasice din România și au ajuns să îl îngenuncheze. Dacă vrem să îmbunătățim sistemul de sănătate, este nevoie să reformăm personalul din funcții de management și să deschidem pozițiile de conducere concursurilor pe bune, astfel încât spitalele să nu mai fie conduse de medicul cu cele mai multe pile la partid ci de managerul cel mai bun.
Experiența profesională de până acum va recomandă drept un om extrem de ambițios și hotărât. În ce fel credeți că va influența parcursul dumneavoastră politic, cariera pe care ați ales-o?
Îmi este clar că o pregătire bună în orice domeniu te pregătește nu doar pentru un parcurs politic dar în special pentru o carieră de succes. Consider că în ultima vreme prin Parlament s-au perindat foarte mulți politicieni cu studii juridice făcute la renumitele fabrici de diplome și sunt sigur că prezența unor oameni cu studii făcute unde și când trebuie va duce nu doar la creșterea calității dezbaterilor și proiectelor din Parlament, dar va duce și la implementarea de măsuri de calitate în beneficiul alegătorilor. Am absolvit una dintre cele mai prestigioase facultăți de drept din țară, practic avocatura de aproape 10 ani și am o liniște profesională ce nu mă face dependent de politică. Prea mulți oameni văd politica drept un refugiu și au intrat în politică pentru a-i face partidul ceva, fiind practic nulități profesionale până la intrarea în politică. Sunt sigur că în măsura în care voi ajunge în Parlament voi beneficia de o perspectivă aparte pe fondul profesiei mele și al studiilor urmate, iar ambiția mă va face să asimilez cât mai repede toate informațiile noi. Politica făcută de noi, cei care nu avem nevoie de politică pentru a exista, se bazează mai mult pe curaj și România are nevoie de politici curajoase. E singura modalitate de a ieși din gaura pe care tot noi ne-am săpat-o votând politicieni populiști și diletanți.
Pe 6 decembrie votăm USR PLUS pentru a pune țara pe o traiectorie axată pe performanță și meritocrație!
Material electoral realizat de Napobit SRL, la comanda Partidului PLUS Cluj, cod mandatar financiar: 11200033