Accident la Sântioana cu un rănit grav

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla și a Detașamentului Dej au intervenit în cursul nopții trecute la un accident rutier petrecut între localitățile Sântioana și Fizeșu Gherlii.

La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ. Echipajele operative au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, fără ocupanți în acesta. Patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani, au primit primul ajutor calificat la fața locului, dintre care unul era în stare critică. Acesta a fost intubat către echipajul medical, fiind apoi transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

De asemenea, echipajele SMURD și SAJ au transportat și ceilalți trei tineri, care au solicitat îngrijiri medicale, la spital. Conform primelor evaluări, aceștia din urmă erau în stare de conștiență și erau cooperanți.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu