Duminică, 14 februarie a.c., în sala cinematografului „Pacea” din Gherla a avut loc un concert caritabil, organizat de Protopopiatul Ortodox Gherla, cu scopul prezentării proiectului filantropic Centru Socio-Educațional „Sfântul Stelian” din municipiul Gherla, proiect demarat de Asociața Filantropia Ortodoxă Gherla, scrie crestinordotox.ro.
Scopul proiectului a fost acela de a ajuta 20 de copii ce prezintă risc de părărsire timpurie a școlii prin oferirea suportului educațional de care aceștia au nevoie, oferirea unor gustări calde, dar și prin intermediul unor activități de socializare și de recreere, ce au avut drept scop îmbunătățirea rezultatelor școlare și dezvoltarea tinerilor într-un ambient corespunzător, potrivit sursei menționate anterior.
Sala cinematografului „Pacea” din oraș a fost arhiplină, la eveniment participând mai mulți locuitori ai orașului, veniți să asculte concertele de muzică ușoară și populară susținute de Corala „Sfânta Ecaterina” a Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși din Gherla și să-i ajute pe copiii aflați în nevoie.