Bărbat din Gherla, arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 42 de ani din municipiul Gherla a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său în urmă cu o săptămână. Incidentul a avut loc în 27 noiembrie, în jurul orei 15:00, când bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 de metri de locul de muncă al femeii de 32 de ani care obținuse ordinul de protecție.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Gherla s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul nu a respectat interdicția impusă prin documentul emis la data de 21 noiembrie.

Acesta a fost condus la sediul Poliției Gherla pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea lui pentru 24 de ore. Ulterior, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Gherla cu propunere de arestare preventivă. Magistratul de drepturi și libertăți a admis solicitarea și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Activitățile de cercetare au fost derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu