Consiliul Județean Cluj a încheiat trei noi contracte de lucrări de întreținere care vizează sectoare de drum în lungime însumată de 30,554 kilometri, situate pe trei drumuri județene.
Lucrările au scopul de a îmbunătăți condițiile de circulație, precum și de a oferi o siguranță rutieră sporită, fiind cuprinse în Programul de lucrări de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene pentru anul 2024.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Având în vedere importanța aparte pe care o au în ceea ce privește dezvoltarea economico-socială a întregului județ, drumurile județene reprezintă o prioritate a Consiliului Județean. Tocmai de aceea am semnat deja aceste contracte care vizează, în total, peste 173 de km, pentru a oferi condiții optime de circulație pe cât mai multe drumuri, din întreg județul.„
Operațiunile vor consta în lucrări de întreținere a platformei drumului, de asigurare a scurgerii apelor și a esteticii rutiere. Contractele încheiate vizează următoarele drumuri județene:
- DJ 109T (DJ 109D) – Mănăstirea Nicula, de la km 0+000 la km 2+554;
- DJ 161A Apahida – Moriști – Cojocna – Iuriu de Câmpie, de la km 0+000 la km 21+000;
- DJ 103H Bologa – Săcuieu – Scrind, de la km 12+200 la km 19+200.
Astfel, până în acest moment, Consiliul Județean Cluj a încheiat 17 contracte de lucrări de întreținere care urmează să se desfășoare pe 18 sectoare de drum în lungime însumată de peste 173 de kilometri, situate pe 15 drumuri județene aflate în administrare.