A fost publicată lista proiectelor care vor primi finanțare nerambursabilă din bugetul local Gherla

Conducerea Primăriei Gherla a publicat pe site-ul propriu lista proiectelor care vor primi finanțare nerambursabilă din bugetul local Gherla. În perioada  03 iulie 2017-10 iulie 2017  a avut loc sesiunea de selecție a proiectelor care vor beneficia de finanțare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Gherla pe anul 2017. Rezultatele evaluării sunt prezentate in tabelul următor: Categorii de proiecte Suma aprobata prin Programul anual  – lei- Suma alocată  – lei – Număr proiecte Depuse Finanțate Nefinanțate Culturale, de tineret, programe de protecție a mediului, învățământ, programe de sănătate publica, activități sportive(altele decât…

Autoritățile locale gherlene au participat la conferința ROMACT în acțiune

Primarul Ioan Neselan, alături de mai mulți membri ai Primăriei și de primarul Municipiului Turda, Cristian Matei, a participat, astăzi, 11 iulie, la conferința ROMACT în acțiune. Potrivit edilului gherlean, proiectul propus de Municipiul Gherla, ACUM – pentru Gherla, incluziune socială pentru dezvoltare durabilă, este eligibil și are perspective bune pentru finanțare. Astfel, prin intermediul acestuia, se va implementa o strategie locală de dezvoltare, conformă cu strategiile europene, care va viza comunitățile marginalizate din municipiul nostru, va elimina discrepantele și barierele sociale existente și va promova egalitatea între femei și…

Polițiștii gherleni au reținut un tânăr bănuit de tentativă de tâlhărie și viol

Poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au identificat şi reţinut un bărbat bănuit de comiterea unor tentative la infracţiunile de tâlhărie şi viol. Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, la data de 8 iulie a.c., în jurul orei 03:00, un bărbat a pătruns fără drept în locuinţa unei femei, de 79 de ani, din comuna Geaca, unde, prin ameninţări şi constrângeri fizice a încercat să sustragă bani şi să întreţină relaţii sexuale cu aceasta. Femeia, promiţând bărbatului că se duce în camera alăturată să îi aducă bani, a…

Orașele Yzeure și Gherla au sărbătorit 25 de ani de prietenie

Cele două orașe înfrățite, Yzeure și Gherla, au sărbătorit, la finalul săptămânii trecute, 25 de ani de prietenie. La evenimentul care a marcat acest moment au luat parte autoritățile locale gherlene, Pascal Perrin, primarul din Yzeure, Consulul general al României la Lyon, doamna Anca Opriș, fostul primar Yzeure, președinții și membrii asociației de prietenie Gherla – Yzeure, Yzeure- Gherla și membrii ansamblului Valea Someșului. „Felicitări tuturor celor care au asigurat longevivitatea acestei relații, iar in astfel de perioade de dezbinare, am speranta ca o să ducem mai departe și să dezvoltam această prietenie in folosul…

Mesajul primarului Ioan Neselean, în urma publicării rezultatelor la bacalaureat

Ministerul Educaţiei a publicat astăzi, 5 iulie, rezultatele obținute de elevii claselor a XII-a la examenul de bacalaureat. „Felicitări tuturor elevilor pentru rezultatele obținute la bacalaureat! Acum că ați cules roadele muncii voastre și a dascălilor voștri, este timpul pentru o bine meritată vacanță, plină de experiențe frumoase, dar și de odihnă și chibzuință în noile alegeri care vă croiesc destinul”, a scris pe o rețea de socializare edilul gherlean.

Post vacant la Compartimentul prevenire și protecția muncii din Gherla

Primaria Municipiului Gherla organizeaza concurs pentru ocuparea unei functii publice de executie de consilier clasa I gradul profesional  superior  in cadrul Compartimentului prevenire si protectia muncii in data de  04.08.2017, ora 10.00; Conditii  generale de participare la concursul de recrutare: Conditiile generale prevazute de art.54  din Legea nr.188/1999, republicata,  cu modificarile si completarile ulterioare; Condiţii specifice Studii universitare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta in domeniul stiintelor militare vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: 9 ani Dosarele trebuie sa cuprinda: formularul de înscriere copia actului de…

Compartimentul de ordine și liniște publică din Gherla angajează

Primaria Municipiului Gherla organizeaza concurs de recrutare pentru ocuparea a 10  functii publice de executie vacante in cadrul Compartimentului de ordinea și liniștea publică, paza bunurilor in data de 03.08.2017, dupa cum urmeaza: 2 posturi de Polițist local clasa I-a, grad profesional superior 1 post de Polițist local clasa I-a, grad profesional debutant 5 posturi de Polițist local clasa III-a, grad profesional superior 1 post de Polițist local clasa III-a, grad profesional principal 1 post de Polițist local clasa III-a, grad profesional debutant Probele stabilite pentru concurs: – selecţia dosarelor…

Posturi vacante la Poliția Locală Gherla

Primaria Municipiului Gherla organizeaza concurs de recrutare pentru ocuparea a 10  functii publice de executie vacante din cadrul Poliției Locale, in data de 7 august, dupa cum urmeaza: In cadrul Compartimentului circulația pe drumurile publice: 1 post de Polițist local clasa I-a, grad profesional superior 3 posturi de Polițist local clasa III-a, grad profesional superior In cadrul Compartimentului disciplina în construcții, afișaj stradal: 1 post de Polițist local clasa I-a, grad profesional principal 1 post de Polițist local clasa I-a, grad profesional asistent In cadrul Compartimentului  protecția mediului 1 post…

Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean Gherla – Nicula – Săcălaia

Autoritățile județene informează că a fost finalizată asfaltarea ultimului tronson de pe drumul judeţean DJ 109D Gherla – Nicula – Săcălaia. „Principalul beneficiu pe care finalizarea acestei asfaltări îl oferă atât locuitorilor din zonă cât și turiștilor constă într-un acces extrem de facil la o serie de obiective de mare interes din zonă precum Mănăstirea de la Nicula, Lacul știucilor de la Săcălaia sau Rezervația naturală Stufărișurile de la Sic” a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. Fiind executate pe două tronsoane, lucrările de așternere de covor asfaltic s-au finalizat atât pe…

Întreruperi multiple ale energiei electrice în Fizeşu Gherlii și Sic

Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Cluj-Napoca anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică, pe durata mai multor zile, în Fizeşu Gherlii și Sic. Întreruperile vor avea loc după cum urmează: Adresa/Localitatea: Comuna Fizeşu Gherlii: localitatea Nicula, str. Principală, nr. 1-182 Intervalul orar: 09:00-11:30 Data întreruperii: 06.07.2017 Adresa/Localitatea: Comuna Fizeşu Gherlii: localitatea Bonţ, str. Principală, nr. 1-175, 251-251A Intervalul orar: 12:00-14:30 Data întreruperii: 06.07.2017 Adresa/Localitatea: Comuna Fizeşu Gherlii: localitatea Nicula, str. Principală, nr. 183-256 Intervalul orar: 12:00-14:30 Data întreruperii: 06.07.2017 Adresa/Localitatea: Comuna Fizeşu Gherlii: localitatea Săcălaia Intervalul orar: 15:00-17:30 Data întreruperii:…