Dragi clujeni,
Vreau să vă împărtășesc câteva dintre angajamentele mele politice față de alegători:
1. Transilvania este România și este locomotiva României pentru integrarea în Europa, exemplu de cultură și civilizație.Voi lupta pentru dezvoltarea comunităților ardelene și pentru ca puterea centrală să se descentralizeze, iar decizia să fie cât mai aproape de cetățeni;
2. Spiritul ardelean al toleranței și respectului reciproc între etnii, în care am crescut, ne obligă să milităm pentru acest lucru și pentru respectul identităților culturale diferite. Resping încercările de învrăjbire a românilor, maghiarilor sau germanilor din Transilvania și Banat, așa cum resping și paralelismul etnic stimulat, în special, de Budapesta. Nu avem nevoie de sfaturi de niciunde pentru a conviețui pașnic și în deplin respect reciproc cu toate etniile;
3. La trei decenii de libertate, toleranța religioasă si ecumenismul pot să devină embleme pentru o capitală spirituală a Transilvaniei, cum este Cluj-Napoca. Mai mult ca oricând, spiritul creștin ne apropie și ne unește într-o comunitate puternică, eu particip constant la construirea de punți și dialog interconfesional, proiecte comune sau opere de caritate și aceasta cred că este calea de urmat și una dintre cele mai importante realizări ale comunității noastre din ultima perioadă;
4. Clujul este o cetate a medicinii românești, un loc unde își alină și își vindecă suferințele cetățeni din toată România. În aceste vremuri triste, mai mult ca niciodată este nevoie să ne unim eforturile ca să păstrăm și să dezvoltăm această infrastructură și să sprijinim specialiștii acestui domeniu;
5. Dezamăgirea clujenilor față de politicieni este justificată și am acționat, în PSD, la nivel național, pentru eliminarea de pe listele de candidați din toată țara a celor cu probleme cu legea sau cu o proastă reputație publică. Aducem specialiști și tineri, iar procesul de modernizare a clasei politice este una dintre preocupările mele cele mai importante;
6. Politicienii trebuie să identifice căi pentru a comunica, a negocia, a consulta grupurile sociale, pentru a participa la creșterea coeziunii comunității, nu la fragmentarea sau conflictualizarea lor. Toți cei care reprezentăm comunitățile ardelene, dincolo de diferențele ideologice sau culturale firești, avem datoria de a lucra împreună pentru progresul comunităților noastre;
7. Nutresc convingerea puternică după care este nevoie de o acțiune politică responsabilă care să promoveze în viitor, dincolo de angajamentele europene și cele de Securitate națională, interesele antreprenorilor și producătorilor români, programul Fabricat în România, drepturile de autor și patentele IT-iștilor noștri, protejarea românilor aflați la muncă în străinătate și drepturile comunităților defavorizate social sau prin limitarea resurselor naturale (cum este comunitatea moților din Munții Apuseni);
8. Cred că este nevoie de echilibru în împărțirea puterii în comunitate și societate în general, pentru ca vocea oamenilor sa fie auzită și interesele lor luate în seamă. De aceea avem nevoie de acces la informații de interes public, transparență, sprijin pentru presă independentă și societate civilă puternică;
9. Ca fiu al comunității universitare clujene, Alma Mater Napocensis, sunt convins că singura cale adevărată spre renașterea României este cea prin educație, cultură și civilizație. Școala ardeleană este cărarea noastră spre lumină și trebuie să sprijinim învățământul prin toate formele și cu toată forța pe care o putem acumula intelectual, social sau politic.
În 6 decembrie vă invit la vot. Votați conform cu proiectul Dumneavoastră politic sau cum credeți că este mai bine pentru societate, deoarece doar participând la vot putem demonstra că lucrăm împreună ca să împlinim vocația de capitală a orașului Cluj-Napoca și cea civilizațională a Transilvaniei într-o Românie întreagă, europeană și prosperă.
Vasile Dâncu
Președintele Consiliului Național al PSD
Candidat PSD la Senatul României
Material electoral realizat de Napobit SRL, la comanda Partidului Social Democrat Cluj, cod mandatar financiar: 11200020