Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc joi dimineață, 18 iunie, pe breteaua de urcare a nodului rutier din localitatea Nădășelu, de pe Autostrada A3.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, evenimentul s-a produs în jurul orei 09:30 și a implicat un autocamion condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Gherla.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare după ce a pătruns pe breteaua de urcare și a efectuat un viraj la stânga. Cauza probabilă a accidentului ar fi neadaptarea vitezei la condițiile de drum, autocamionul răsturnându-se ulterior pe partea carosabilă.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii Gilău, care au găsit o autobasculantă răsturnată. Din fericire, nu au existat victime.
„Forțele noastre au asigurat zona accidentului, revenind ulterior la bază”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, au mai precizat polițiștii.


