Un bărbat din Gherla susține că a fost bătut de polițiști

Un bărbat din Gherla susține că a fost bătut de polițiștii din municipiu.

Potrivit declarațiilor bărbatului, oamenii legii ar fi intervenit pentru a opri o discuție mai aprinsă pe care acesta ar fi purtat-o cu un alt bărbat, într-un local de pe strada Hășdății din Gherla. Pentru că ar fi refuzat să se legitimeze, polițiștii au sărit să îl bată.

„Poliţistul m-a agresat cu spray paralizant. N-am văzut nimic şi, aşa orbit cum eram am crezut că tipii ăia vin la mine să mă lovească şi m-am apărat cum am putut. De fapt, am înşfăcat o bicicletă aflată în preajmă, ca să parez cu ea loviturile lor. Atunci poliţiştii, după ce mi-au pulverizat un spray paralizant în ochi m-au trântit amândoi la pământ, mi-au pus cătuşele şi m-au bătut groaznic cu bulanul şi picioarele”, a declarat victima pentru Gazeta de Cluj.

Fiind contactați de sursa amintită mai sus, polițiștii acuzați au o altă variantă a poveștii. Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj a declarat că „la data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 21:20, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un local public, din Gherla, are loc un scandal între mai multe persoane. Patrula formată din poliţist şi jandarm a intervenit pentru aplanarea conflictului. La faţa locului, un bărbat, de 38 de ani, din Gherla, continuă să se manifeste agresiv, motiv pentru care s-a impus imobilizarea şi conducerea acestuia la sediul unităţii de poliţie. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, dosar instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla”.

Distribuie articolul

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu