Sorin-Valeriu Naş: De ce candidez independent?

Candidez ca independent pentru Camera Deputaților în județul în care m-am născut și în care locuiesc, pentru că după 30 de ani de la Revoluție avem de ales tot răul cel mai mic, iar neîncrederea cetățenilor în partidele politice a atins cote disperate. Bunul simț a dispărut din Parlament iar sistemul politic din România a fost creat de aşa naturǎ ȋncât sǎ le asigure menţinerea la putere celor care o deţin. Iar pentru noi ceilalți, viitorul nu sună deloc bine.
Lumea s-a săturat de actuala clasǎ politică şi vrea altceva dar, din păcate, niciun partid nu oferă o alternativă viabilă și nici garanția unei schimbări radicale a modului în care se face politică în România. Pentru că în mod normal politicienii ar trebui sǎ protejeze şi sǎ promoveze interesele cetaţenilor, dar relalitate politicienii actuali promoveazǎ doar interesele proprii sau de grup.
Trăim într-un haos generalizat, în care partidele aruncă vina unele pe altele pentru problemele pe care nu sunt în stare să le rezolve, în timp ce drepturile și libertățile cetățeanului sunt restrânse, în mod neconstituțional. Însă poporul vrea să nu mai fie mințit, să nu mai fie batjocorit şi sǎ poatǎ controla modul ȋn care cei pe care-i voteazǎ ȋşi duc la ȋndeplinire promisiunile.
E nevoie de o schimbare radicală în politica românească, dar schimbarea trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi. Schimbarea trebuie să înceapă în primul rând prin modul în care ne alegem conducătorii.
E nevoie să ne informăm cine sunt persoanele care ne cer votul și să vedem dacă merită să ne reprezinte în Parlament.
E nevoie să învățăm să alegem OMUL, nu partidul.
Candidez ca independent pentru că știu că pot aduce schimbarea de care e nevoie în Parlamentul României și că pot fi garantul reîntoarcerii la normalitatea după care tânjim cu toții.
Candidez ca independent pentru că un independent nu trebuie sǎ dea socotealǎ şefilor de partid, ci doar celor care i-au acordat votul.
Candidez ca independent pentru a putea proteja și promova valorile transmise de înaintașii noștri din generație în generație: credința, familia, tradițiile, educația și cultura, identitatea noastră.
În acest an, prin votul lor, partidele parlamentare ne-au călcat în picioare toate drepturile și libertățile consființite de Constituție, ne-au atacat valorile naționale, credința, cultura și educația creștină, copiii și bătrânii și acum vor să ne ia și aerul pe care-l respirăm.
Vor să controleze fiecare aspect al vieții noastre, să controleze ce și cum gândim, să ne îngrădească libertatea religioasă, să ne distrugă valorile, familia, idealurile, speranța. Vor să trăim în frică și deznădejde, să promoveze ura și dezbinarea între diferitele categorii sociale, între copii și părinți. Vor să ne țină închiși în case, departe de copiii noștri, de părinți, de bunici, așteptând ajutorul guvernului pentru a ne putea cumpăra pe cartelă pâinea și cele câteva alimente de bază.
Au pornit o campanie devastatoare pentru a ne șterge cultura și identitatea, pentru a ne mistifica istoria, pentru a ne șterge valorile și a ne îndoctrina copiii, pentru a ne alunga de la locul de muncă, pentru a stopa orice posibilitate de a realiza un venit cinstit, prin muncă, pentru familiile noastre, interzicând până și piețele publice!!!
Închid toate activitǎţile dar insistǎ sǎ se ţinǎ alegerile pe 6 decembrie, chiar cu prețul vieții cetățenilor, pentru că vor sǎ controleze atât puterea cât şi opoziţia. Vor sǎ nu existe nicio voce ȋmpotrivǎ. Vor să nu existe alte iniţiative legislative decât cele stabilite de ei. Vor sǎ nu existe alte opinii decât ale lor.

Îți dorești altceva?
Te-ai săturat să trăiești într-o lume plină de superficialitate și abuzuri, de restricții și lăcomie, de minciună și de ură, de trădare și dezinformare și în care interesul personal sau de grup este mai important decât viața cetățeanului?

Ți-e dor să te întorci la normalitate?

Atunci e timpul să faci o schimbare! Pentru binele tău și al familiei tale!

Acum ai o altǎ opţiune de vot! Poţi alege altfel! Poţi vota un independent!

Pe 6 decembrie ALEGE ALTFEL! Alege OMUL, nu partidul!

Sorin-Valeriu Naş
Candidat independent pentru Camera Deputaţilor

Material electoral realizat de Napobit SRL, la comanda candidatului Naș Sorin Valeriu, cod mandatar financiar: 14200062

Distribuie articolul

Lasă un comentariu