„Selfie” – un spectacol realizat de opt deținute ale Secției exterioare a Penitenciarului din Gherla

Spectacolul „Selfie”, din a cărui distribuție fac parte opt deținute ale Secției exterioare Cluj-Napoca din cadrul Penitenciarului Gherla, va avea premiera mâine, 5 octombrie, la studioul „Euphorion“ al Teatrului Național Cluj-Napoca.

Începând cu ora 16:00, sunteți invitați să luați parte la acest spectacol inspirat din viața deținutelor care participă nu doar pentru a juca, ci şi pentru a împărtăși cu participanții fragmente din povestea lor de viață.

Regia și scenariul sunt semnate de Andreea Iacob, iar montarea face parte dintr-o serie de spectacole de teatru realizate în cadrul Penitenciarului Gherla, începând din anul 2009. Spectacolul este realizat în parteneriat cu Teatrul Național Cluj-Napoca.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu