Consiliului local al elevilor din Gherla s-a întrunit ieri, 22 februarie, începând cu ora 14:00, pentru a discuta, pe lângă ordinea de zi, principalele probleme cu care elevii gherleni se confruntă. La ședință au luat parte 17 consilieri, sub conducerea președintei de ședință, eleva Liceului Teoretic Petru Maior, Oltean Georgiana.
S-au propus următoarele:
- repararea barierei de la trecerea de cale ferată de pe strada Minitiului,
- diverse metode de publicitate pentru activitatea Cinematografului Pacea,
- restricționarea accesului Auto pe str. Mihai Viteazu, după finalizarea modernizăriilor cu piatră cubică a centrului orașului,
- înființarea unei echipe de baschet a orașului,
- dotarea cabinetelor școlare cu insulină, spray de astm și nerespectarea programului de lucru în cabinetele școlare,
- amplasarea unor oglinzi de trafic în zone cu vizbilitate redusă,
- Evenimentele de Dragobete a Liceului Teoretic Ana Ipătescu și detalii de organizare a zilelor Municipiului Gherla.
Primarul orașului, Neselean Ioan, împreună cu secretarul UAT, Mihai Rotar, au explicat procedurile birocratice necesare realizării unor planuri. S-a discutat și faptul că trecerile de la calea ferată nu sunt în administrația Primăriei, dar că Primăria va sesiza CFR în legătură cu starea trecerilor. Totodată, nerespectarea programului de lucru de către orice angajat este un lucru nejustificat și au existat sesizări în legătură și cu alte abateri.
Pentru că zilele orașului se doresc a fi mai complexe ca niciodată, elevii sunt invitați să participe activ și să aducă idei în organizarea lor, mai ales pentru Ziua Tineretului.
La final a fost votat noul președinte de ședință pentru ședința următoare: elevul Moți Andrei Daniel, de la Liceul Teoretic Ana Ipătescu.