Întâlnire cu aleșii locali AUR din zona Gherla–Dej

Aleșii locali din zona Gherla–Dej s-au reunit într-o întâlnire de lucru dedicată stabilirii direcțiilor strategice prin care pot reprezenta mai eficient interesele cetățenilor în administrația publică locală.

La discuții au participat consilieri locali AUR din Gherla, Dej și comunele limitrofe, alături de Marian Morar vicepreședinte GALA Mihai Curteanu Secretar General AUR Cluj Săbădaș Gabriel consilier local AUR Dej și Iliu Feier Consilier local AUR Dej, întâlnirea a beneficiat și de susținerea coordonatorului regional Gheorghe Călatan.

În cadrul reuniunii au fost analizate prioritățile locale, provocările administrative și soluțiile concrete care pot fi implementate pentru a răspunde nevoilor comunităților din teritoriu. Participanții au subliniat importanța colaborării și a unei viziuni unitare, orientate către dezvoltare și transparență.

Potrivit celor prezenți, echipa formată în această zonă se remarcă printr-o abordare directă, concentrată pe problemele reale ale cetățenilor, dar și prin determinarea de a face față presiunilor și obstacolelor generate de structurile politice tradiționale.

Întâlnirea a evidențiat existența unei echipe motivate și implicate, care își asumă rolul de a aduce schimbare la nivel local, prin inițiative și acțiuni concrete în beneficiul comunității.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu