Gherleanul accidentat grav la un meci de fotbal în luna mai a acestui an a murit în această dimineață în spital. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe tânărul din Gherla care de cinci luni se afla în comă.
Accidentul, care în cele din urmă i-a adus moartea tânărului de numai 16 ani, s-a petrecut pe terenul de fotbal al liceului „Petru Maior”, în timpul unui meci de fotbal. Din nefericire, la una din faze adolescentul s-a lovit la cap. Când a fost transportat la spital, acesta era perfect conștient, însă, la puțin timp, a intrat în comă. De atunci medicii l-au operat de mai multe ori. De asemenea, a fost organizată și o campanie de strângere de fonduri pentru transportarea lui în străinătate pentru o operație.
În această dimineață tânărul a făcut un stop cardio-respirator care i-a fost fatal.