Doi tineri din Borșa au jefuit un bătrân

La data de 16 iulie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au identificat și reținut doi bărbați, de 28 și 35 de ani, din comuna Borșa, județul Cluj, cercetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, anunță IPJ Cluj.

Din cercetări s-a stabilit că la data de 15 iulie, în jurul orei 23.00, a.c., cei doi l-ar fi agresat fizic și imobilizat pe un bărbat de 76 de ani, din aceeași comună și i-ar fi sustras acestuia suma de 1.300 de lei.

În urma investigațiilor desfășurate de polițiști cei doi bărbați au fost identificați, iar pe numele acestora au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

De asemenea, prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Prezentați instanței, bărbații au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu