Dezbateri cu candidații USR, pe 1-2 septembrie la Gherla

USR face un exercițiu de democrație, pe model american, aducând în fața cetățenilor dezbaterile interne pentru stabilirea listei de candidați pentru alegerile din 2019 de la Parlamentul European. În cei aproape 30 de ani de democrație post-decembristă, fiecare partid și-a desemnat candidații la alegeri prin negocieri secrete care au permis baronilor locali să își împingă favoriții în față. Așa am ajuns să avem o clasă politică deconectată de la problemele de zi cu zi ale cetățenilor care în schimb au pierdut interesul în participarea la alegeri. USR a arătat în…

Va fi ales un nou Birou Politic al PNL Gherla

Zilele acestea, organizațiile PNL din țară se reorganizează. Astfel, organizația din Gherla va avea un nou Birou Politic al PNL. Potrivit informațiilor oferite de Ziua de Cluj, organizația gherleană va fi condusă de consilierul judeţean Iuliu Sămărtean, care a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte. Acolo unde liberalii au primari aleşi sau realeşi în iunie 2016, nu au fost nici un fel de surprize, edilii liberali câştigând şi poziţiile de lider al organizaţiilor de partid, din postura de unici candidaţi. În oraşele unde liberalii au pierdut poziţiile de primar în iunie 2016, precum Turda…

Ioan Neselean: „Sorin Grindeanu mi-a promis ca va veni la Gherla și va susține proiectele necesare pentru dezvoltarea orasului”

Ioan Neselean, primarul Municipiului Gherla, a participat alături de mai mulți primari de municipii din țară la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România. Evenimentul a avut loc ieri, 13 martie, la un hotel din București. „La Reuniunea Asociatiei Municipiilor din România am avut o discuție cu prim-ministrul Sorin Grindeanu și mi-a promis ca va veni la Gherla și va susține toate proiectele necesare pentru dezvoltarea orasului”, a declarat edilul gherlean pe o rețea de socializare. În cadrul întâlnirii de ieri, au avut loc mai multe dezbateri pe tema: Descentralizare.…

Mesajul viceprimarului Iulia Trif, în urma rezultatelor alegerilor de ieri

Iulia Trif, viceprimarul Municipiului Gherla, nu a reușit să obțină un loc în Camera Deputaților. Cu toate că la nivel național PSD a obținut majoritatea voturilor, la nivelul județului Cluj partidul a reușit să obțină doar trei mandate de deputat. În semn de recunoștință față de cei care au votat-o, Iulia Trif a postat un mesaj pe contul său de pe o rețea de socializare. „Dragi prieteni, Ziua de 11 decembrie a fost un examen pentru mine: o dovada a aprecierii dvs si totodata un semnal de inalta responsabilitate pe…

UDMR Gherla are un nou președinte

UDMR Gherla și-a ales un conducător interimar. Este vorba despre Juhos Tamás, fost vicepreședinte al organizației politice. Tamás ocupă funcția lăsată liberă de către Török Bálint, acesta din urmă renunțând la funcția de președinte (pe care a deținut-o timp de 8 ani) în urmă cu două săptămâni. Juhos Tamás a fost ales la propunerea Consiliului Director al organizaţiei locale, de către preşedintele filialei clujene a UDMR, Csoma Botond. „Preşedintele interimar are pe agendă pregătirea pentru alegerile parlamentare şi organizarea Adunării Generale Locale, în care se va alege noul Consiliu Director şi preşedintele…

Viceprimarul din Gherla se află pe lista PSD pentru parlamentare

Peste două luni vor avea loc alegerile parlamentare, iar partidele au început deja să facă publice listele cu candidații pe care îi propun. Pe lista filialei clujene a PSD (pentru Camera Deputatilor) se află și viceprimarul Municipiului Gherla, Iulia Trif, singurul candidat PSD din oraș. Aceasta se situează pe locul patru. „Au fost foarte multe discutii in ce priveste ordinea candidatilor, mai ales la deputati si mai ales in ceea ce-l priveste pe Cornel Itu. Din calculele noastre, am putea castiga trei-patru fotolii de deputati”, a declarat Trif presei. Pe aceeași listă se…

Marius Sabo a pierdut fotoliul de primar. PSD a câștigat alegerile la Gherla

Conform ultimelor rezultate parțiale publicate de Biroul Electoral Județean (BEJ), Marius Sabo (PNL) a pierdut alegerile în fața candidatului Ioan Neselean (PSD). În Gherla și în Turda, partidul aflat la putere, PNL, a pierdut alegerile în fața candidaților PSD, în timp ce în 37 de unități administrativ-teritoriale, național liberalii au câștigat. Totodată, PNL a obținut, conform ultimelor cifre transmise după validarea a 334 de secții de votare dintre cele 656 existente la nivelul județului Cluj, și cele mai multe voturi pentru Consiliul Județean Cluj (38% din voturi) și Consiliul Local…

Vlad Bărbos, copreședintele PNL Gherla, a trecut la PMP

Copreședintele PNL Gherla, consilierul local Vlad Bărbos, a demisionat zilele trecute din formațiunea politică în care fusese, înscriindu-se în Partidul Mișcarea Populară. Conform clujtoday.ro, Bărbos va candida, din partea PMP, pentru funcția de primar al municipiului Gherla. Decizia lui Vlad Bărbos de a părăsi PNL vine ca urmare a hotărârii unor membrii ai conducerii județene PNL, care, conform clujtoday.ro, ar fi decis să îl desemneze pe actualul primar, Marius Sabo, drept candidat la Primărie, deși votaseră în favoarea candidaturii lui Bărbos. Liderul Mișcării Populare, Vlad Bărbos, susține că va fi…

Mircea Corăbean, candidatul ALDE pentru funcția de primar al municipiului Gherla

Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), filiala municipală Gherla, și-a desemnat, pentru alegerile locale ce vor avea loc în 5 mai 2016, candidații pentru funcțiile de primar și consilieri locali, în baza unor criterii de eligibilitate stabilite în prealabil de conducerea centrală a Alianței. Astfel, Mircea Corăbean va candida pentru funcția de primar al municipiului Gherla – acesta fiind, în prezent, consilier local în cadrul Consiliului Local Gherla, iar Eugen Druță va candida din nou pentru funcția de consilier în cadrul Consiliului Județean Cluj, pe care o deține și în prezent.…