Caravana „Fii polițist pentru o zi” a ajuns și în Municipiul Gherla. Evenimentul a avut loc astăzi, 21 martie, între orele 09:30 și 12:30, în Parcul Mic din oraș.
La activitățile organizate de polițiști a luat parte și primarul Ioan Neselean. „Felicitări Poliției Municipiului Gherla pentru implicarea în această acțiune și le mulțumim pentru prezentarea tehnicii din dotare, celor prezenți”, a scris acesta pe o rețea de socializare.
Participanții au putut admira maşini, dispozitive de detectare a explozivilor şi de dezamorsare a bombelor, tehnica din dotarea polițiștilor și multe altele.
Caravana „Fii polițist pentru o zi” este un eveniment organizat de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, la nivelul subunităţilor de poliţie din județ, pentru a marca cei 195 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române.
- Fotografii: Ioan Neselean