65 de km de drumuri județene reabilitați în 2017. În ce situație se află drumurile din zona Gherla

Consiliul Județean Cluj a făcut public bilanțul pentru anul 2017 în materie de modernizare, reabilitare și întreținere a drumurilor județene cu probleme. Astfel, în decursul anului trecut, pe 65 de km de drumuri județene s-au derulat lucrări complexe de modernizare și reabilitare, iar pe mai bine de 660 de km de sectoare de drumuri județene s-au realizat diferite tipuri de lucrări de întreținere.

2017 a fost, fără îndoială, un an bun din perspectiva kilometrilor de drumuri județene reabilitați dar și a numărul de beneficiari ai acestor investiții, din întreg județul. Ne-am fi dorit să realizăm și mai mult, motiv pentru care de-a lungul întregului an s-au realizat foarte multe documentații și avizări pentru a demara proiecte mai complexe. Cifrele vorbesc însă de la sine și demonstrează încă o dată că drumurile județene sunt prioritatea absolută a acestui mandat la conducerea Consiliului Județean. Investițiile vor continua în ritm intens și în 2018, celor peste 700 de kilometri de drumuri județene pe care s-a intervenit în 2017 urmând să li se adauge mulți alții.”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean.

Lucrări de reabilitare și modernizare executate și finalizate pe drumurile județene în 2017:

  • DJ 103J (DN1R) – Sâncraiu – Alunişu;
  • DJ 172F Gherla – Mintiul Gherlii – Mica – limită cu judeţul Bistriţa Năsăud;
  • DJ 105T Cluj-Napoca – Coruşu – Berindu – DN1F;
  • DJ 161B Turda – Bogata – Călăraşi;
  • DJ 161H (DN16) – Suatu.

Lucrări de modernizare şi reabilitare demarate în 2017 și care vor fi finalizate în anul 2018:

  • DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău;
  • DJ 107N Gura Râşca – Someşu Rece;
  • DJ 107N Băişoara – Valea Ierii;
  • DJ 109B Fundătura – Corneşti;
  • DJ 151C Tritenii de Jos – limită cu judeţul Mureş;
  • DJ 161C Iclod – Aluniş – Corneni;
  • DJ 107F Luncani – limită cu județul Alba;
  • DJ 107R Muntele Băişorii (Staţiunea Băişoara) – Muntele Mare (pârtia de schi Buscat);
  • DJ 107L Petreşti – Lita;
  • DJ 108B Viile Dejului – Bobâlna – limită cu judeţul Sălaj;
  • DJ 182E Chiuieşti – Mănăstirea Căşiel;
  • DJ 161E Habadoc – Buza – Feldioara – Hodaie;
  • DJ 109D (DJ 161) – Jucu de Sus – DN1 C.

Lucrări de întreținere executate și finalizate pe drumurile județene în 2017:

  • DJ 108C, pe mai multe sectoare de drum, după cum urmează: Scrind – Răchițele, Gârbău – Leghia, Mănăstireni – DN1;
  • DJ 107S Gura Râşca – Măguri Răcărău;
  • DJ 107T, pe raza localităţii Măguri Răcătău;
  • DJ 103H (DN1) – Bologa – Săcuieu;
  • DJ 103G, pe mai multe sectoare de drum, după cum urmează: Ceanu Mic – Aiton, Podeni – Moldoveneşti – Cheile Turzii – Sănduleşti – DJ 107L, Petreştii de Jos – Tureni, Tureni – Aiton, Aiton – Ghoergheni, Ghoergheni – centura ocolitoare Vâlcele-Dezmir-Apahida;
  • DJ 103I Cheile Turzii;
  • DJ 103K Căpuşu Mare – Agârbiciu – Râşca – Beliş;
  • DJ 103L Mănăstireni – Râşca;
  • DJ 107L Turda – Petreştii de Jos;
  • DJ 107R, pe sectoarele de drum Făget – Sălicea – Ciurila – DJ 107L şi Băişoara – Muntele Băişorii;
  • DJ 109C Gherla – Ţaga – Cămăraşu;
  • DJ 109D Gherla – Săcălaia – Sic – Vişea;
  • DJ 109E Viile Dejului – Cetan – Vad – limită cu judeţul Sălaj;
  • DJ 161, pe sectoarele de drum Bonţida – DN1C şi Bonţida – Gădălin;
  • DJ 161B Ploscoş – Turda;
  • DJ 150 Mociu – Chesău;
  • DJ 764B ( DN1) – Valea Drăganului – Baraj Drăgan;
  • DJ 109 Răscruci – Borşa – Aşchileu;
  • DJ 103M Vâlcele – Rediu – Aiton;
  • DJ 109A Chinteni – Vultureni;
  • DJ 107M Luna de Sus – Săvădisla – Băişoara – Iara – Buru – limită cu judeţul Sălaj;
  • DJ 161K (DN16) – Bărăi.

Lucrări de întreținere demarate în 2017 și care urmează să fie finalizate în 2018:

  • DJ 161A Apahida – Cojocna – Iuriu de Câmpie;
  • DJ 161 (DN1C) – Dăbâca – Panticeu;
  • DJ 161D Dej – Valea Unguraşului.

Lucrări de marcaje rutiere executate pe drumurile județene în 2017:

  • DJ 103H (DN1) Bologa – Săcuieu – Scrind – Frăsinet (pe sectorul cuprins între km 0+000 şi km 19+250; 13,0 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 103K Căpuşu Mare – Agârbiciu – Râşca – Beliş – DN1 R (pe sectorul cuprins între km 9+435 şi km 35+155; 18,5 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 103L Râşca – Mănăstireni (pe sectorul cuprins între km 0+000 şi km 8+000; 5,0 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila (pe sectorul cuprins între km 8+300 şi km 21+350; 8,5 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 107S Gura Râşca – Măguri Răcătău (pe sectorul cuprins între km 0+000 şi km 11+000; 7,5 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 108C Gârbău – Aghireş Fabrici – Aghireş – Leghia – DN1 (pe sectorul cuprins între km 3+750 şi km 28+050; 24,3 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 109E Viile Dejului – Cetan – Vad – Valea Groşilor (pe sectorul cuprins între km 1+710 şi km 14+480; 7,5 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 161A Apahida – Cojocna – Iuriu de Câmpie (pe sectorul cuprins între km 8+300 şi km 21+350; 5,5 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 103G Aiton – Gheorgheni – centura ocolitoare Vâlcele-Dezmir-Apahida (pe sectorul cuprins între km 48+480 şi km 59+680; 8,850 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 103G (DN1) – Tureni – DJ 107L (pe sectorul cuprins între km 38+287 şi km 41+787; 2,8 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 107L Turda – Sănduleşti – Petreştii de Jos (pe sectorul cuprins între km 0+000 şi km 13+900; 11,2 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 107R Băişoara – Staţiunea Muntele Băişorii (pe sectorul cuprins între km 44+880 şi km 58+680; 11,850 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 108C (DN1F) – Gârbău (pe sectorul cuprins între km 5+600 şi km 8+150; 1,850 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 109D Gherla – Săcălaia – Sic – Coasta (pe sectorul cuprins între km 0+000 şi km 17+860; 13,250 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 109T Mănăstirea Nicula – Nicula (pe sectorul cuprins între km 0+000 şi km 2+460; 1,320 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 161 (DN1C) – Bonţida (pe sectorul cuprins între km 22+700 şi km 29+000; 4,870 km de linie marcată efectiv);
  • DJ 161F Valea Caldă – Cătina (pe sectorul cuprins între km 0+000 şi km 1+590; 0,890 km de linie marcată efectiv).
Distribuie articolul

Lasă un comentariu