Acuzații de abuz în serviciu la primăria din Bonțida: Secretarul instituției este vizat!

Oficialii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla au anunţat că un procuror al instituţiei a dispus, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de secretarul general al Primăriei comunei Bonţida şi plasarea acestuia sub control judiciar, cu interdicţia exercitării funcţiei, pentru 60 de zile Bărbatul este cercetat alături de alte trei persoane, care au calitate de suspect, funcţionari publici din Bonţida, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. „În esenţă, s-a reţinut că inculpatul F.V.A., secretar…

Primăria Bonțida a primit un microbuz electric pentru transportul școlar

Miercuri, 30 aprilie, un microbuz electric destinat transportului școlar a intrat oficial în dotarea Primăriei Comunei Bonțida. Această investiție face parte din eforturile autorităților locale de a îmbunătăți condițiile de transport pentru elevi, asigurându-le un mijloc de transport mai ecologic și mai sigur. Primarul comunei Bonțida, Emil Cărhaț, a mulțumit public autorităților județene pentru sprijinul acordat în derularea acestui proiect important. „Pe această cale mulțumim domnului președinte al Consiliului Județean, Alin Tise, domnului vicepreședinte Rațiu Florin și întregii echipe care a muncit la acest proiect”, a declarat primarul Cărhaț. Achiziționarea…