Un accident rutier s-a produs în această dimineață la ieșire din Gherla spre Bunești, la capătul străzii Dejului. În urma acestuia, cinci autovehicule au fost avariate. Conform primelor informații, șoferul unuia dintre autoturisme ar fi efectuat o manevră de întoarcere fără a se asigura. În acel moment, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care venea din sens opus. În urma impactului, ambele mașini au fost proiectate pe marginea drumului, unde au lovit alte trei autovehicule parcate. Din fericire, nu a existat nicio victimă, însă pagubele materiale înregistrate sunt destul…
Lună: decembrie 2016
Patinoarul din Gherla va fi inaugurat în curând
Conducerea Primăriei Gherla anunță că peste căteva zile va avea loc deschiderea oficială a patinoarului artificial din oraș. Lucrările de montare au început deja și este doar o chestiune de timp până când localnicii se vor putea bucura de gheață. Între timp, în cadrul ședinței care a avut loc la sediul primăriei, au fost stabilite tarifele care vor fi practicate anul acesta pe patinoar. Astfel, adulții vor plăti 5 lei, iar copiii vor plăti 3 lei. Totodată, elevii și studenții vor putea beneficia de reducerea de 3 lei dacă vor…
Noi donații pentru Spitalul Municipal Gherla
Spitalul Municipal din Gherla este mai bogat cu 34 de paturi de spital cu roți, noptiere, un televizor color, scaune pentru sala de așteptare, îmbrăcăminte pentru personal și impermeabile. Anunțul a fost făcut de către primarul Ioan Neselean, pe contul său de pe o rețea de socializare. „Mulțumesc Asociației Crucea Verde Predappio, domnului Camillo Torta, președintele Asociației Întreprinzătorilor Italieni și domnului Gianni Calderone pentru noua donație și tot sprijinul lor față de Spitalul Municipal Gherla. Astăzi s-au recepționat 34 de paturi de spital cu roti, noptiere, încă un televizor color, scaune…
Crăciunul Majoretelor a ajuns la a V-a ediție
Cea de-a cincea ediție a spectacolului Crăciunul Majoretelor va debuta în această săptămână la Gherla. Spectacolul va avea loc marți, 6 decembrie, la Casa Municipală Gherla. Evenimentul va cuprinde mai multe momente artistice ale formațiilor de majorete „MCM girls”, „Crystal Top Dance” și ale formațiilor de dans “Silly Billy” și Clubului Copiilor. Totodată, vor urca pe scenă și interpreții Nicolette, Ramona Lobonț, Rebeca Petruț, Ioana Ispas, Darius Florian (pian) și Bagameri Robert (chitară). Spectacolul va începe la ora 18:00. Intrarea la eveniment este gratuită!
Iluminatul festiv a fost pornit și în Gherla
Iluminatul public festiv a fost pornit și în Gherla, în decursul zilei de ieri. Momentul a făcut parte din programul special organizat de Ziua Națională. Comparativ cu anii trecuți, iluminatul festiv din acest an este mai bogat. Au fost amplasate beculețe pe mai multe străzi din oraș: din zona benzinăriei Petrom şi până pe strada Dejului, de la Primăria Gherla până la gară și pe o parte din străzile Liviu Rebreanu, Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare, Dragoş Vodă, Armenească, Crişan, George Coşbuc, Piaţa Unirii şi Hăsdătii. Totodată, în parcul mare au fost împodobiți câțiva…
