Fonduri europene pentru ajutorarea familiilor defavorizate din Cornești și Geaca

455 de persoane cu situație precară din comunele Geaca și Cornești vor avea parte de servicii medicale, fose septice, igienizarea fântânilor și a gospodăriilor, lucrări de reparații la case, prin intermeidul unui proiect care va fi implementat, în următorii 3 ani, de către Fundația Civitas pentru Societate Civilă – Filiala Cluj-Napoca și partenerii săi.

Proiectul se numește „Măsuri integrate pentru comunități marginalizate din Câmpia Transilvaniei” (ID SMIS 101785) și are o valoare totală de peste 10,2 milioane de lei.

Astfel, organizatorii anunță că unul dintre obiectivele acestui proiect este reprezentat de înființarea a două centre comunitare de servicii sociale și medicale, unde vor lucra câte un expert psiholog, medical și în îngrijirea la domiciliu.

Totodată, se vor înființa alte două centre pentru educație comunitară și antreprenorială, care vor găzdui diverse cursuri și activități precum teatru de păpuși, ateliere meșteșugărești și activități de voluntariat pentru comunitate. Membri ai comunității vor fi implicați, periodic, în activități de voluntariat precum curățenie în sat și ecologizare, îngrijirea persoanelor vârstnice etc.

Din numărul total de persoane cărora li se adresează proiectul, 228 vor fi consiliate de experți pentru găsirea unui loc de muncă astfel încât cel puțin o treime dintre ei să intre pe piața muncii. Se vor organiza programe de ucenicie, stagii practice și cursuri de formare profesională (electrician, brutar, mecanic, zidar, patiser, coafor, îngrijitor bătrâni etc.) Mai mult, proiectul își asumă sprijinirea cu câte 25.000 de euro a 12 persoane care depun planuri pentru înființarea unor afaceri locale.

În cel puțin 30 de gospodării se vor monta fose septice, iar în 50 de gospodării se vor curăța și igieniza fântânile și locuințele. Prin proiect se va schimba tâmplăria și geamurile pentru locuințele a cel puțin 166 de persoane marginalizate.

În fiecare dintre cele două comune, câte 10 preșcolari vor participa pe perioada vacanței la un program de grădiniță estivală pentru a încuraja înscrierea în sistemul de învățământ a copiilor din familii sărace. Micuții vor avea asigurată o masă zilnică, rechizite, produse de igienă personală, jucării și transport.

În fiecare comună vor fi organizate câte un program „Școală după școală” timp de doi ani de zile, pentru 40 de elevi cu risc de abandon școlar. Ei vor avea un loc în care să deprindă abilități de igienă personală (de exemplu spălatul pe dinți și pe mâini) sau de educație civică (reguli de circulație, bune maniere).

Pentru prima oară, unii dintre ei vor avea posibilitatea să compenseze lipsurile de la unele discipline școlare, să își facă temele într-un spațiu corespunzător și să ia parte la jocuri educative, sportive, ateliere practice.

Din totalul de 10.201.483,22 milioane de lei, 8.671.260,72 mil. reprezintă co-finanțarea din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Restul de bani reprezintă co-finanțări din partea bugetului național (1.500.775,59  de lei) și din partea beneficiarului (29.446.91 de lei). Perioada de implementare este 4 sept. 2017 – 3 sept. 2020.

Parteneri în proiect sunt Fundația Civitas pentru Societate Civilă-Filiala Cluj-Napoca în calitate de solicitant și Asociația Centrul pentru o Societate Durabilă, Comuna Geaca, Fundația Creștină DiakoniaComuna Cornești și Școala Gimnazială Geaca, în calitate de parteneri.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu