Articole pirotehnice comercializate ilegal în Gherla

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj au depistat, în decursul zilei de ieri, mai mlte persoane care comercializau în mod ilegal materiale protehnice. Persoanele depistate sunt din Gherla, Turda și Cluj-Napoca. De la aceștia, oamenii legii au confiscat 5.622 de articole pirotehnice din categoriile 2 şi 3, în valoare de circa 3.500 de lei. Polițiștii cercetează acum cazul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept. Sursă foto: Ziua de Constanta

Municipiul Gherla are City Manager

Primul City Manager al Municipiului Gherla este Barbos Vlad, fost consilier local. Acesta va începe să lucreze săptămâna viitoare. Fostul consilier a fost singurul care s-a înscris la concursul organizat în scopul ocupării postului de administrator al orașului. Sarcinile acestuia vor fi stabilite în zilele următoare de către primarul Ioan Neselean. City Managerul sau administratorul public „nu este un manager în sensul birocratic al cuvântului, ci un profesionist pregătit şi capabil să faciliteze interacţiunile şi să soluţioneze problemele ce se manifestă la nivelul unei comunităţi. El gestionează un proces continuu de situaţii în vederea satisfacerii interesului public al…

Accident la intrare în Gherla

Un accident de circulație s-a produs, astăzi, la intrare în Gherla. Două mașini au intrat în coliziune din cauza neatenției unuia dintre șoferi. Incidentul rutier s-a produs în jurul orei 15:30, pe strada Clujului din oraș. Șoferul unuia dintre autovehiculele implicate în accident nu a acordat prioritate în momentul în care a ieșit dintr-o curte. Drept urmare, mașina care circula regulamentar a intrat din plin în acesta. Din fericire, nu au existat victime, însă pagubele materiale înregistrate sunt semnificative. Cercetările în acest caz continuă. Sursă foto: Ziua de Constanta

Primăria Gherla a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie

Cuplurile gherlene care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie au fost premiate de către autoritățile locale. Primarul orașului le-a înmânat câte o plachetă și o floare. „Felicitări și la mulți ani celor care au împlinit cel puțin 50 de ani de căsnicie binecuvântata”, a transmis primarul Ioan Neselean prin intermediul unei postări pe contul său de pe o rețea de socializare. La evenimentul care a avut loc astăzi, 29 decembrie, au fost prezente peste 100 de cupluri.

Cinematograful din Gherla va fi închis de Anul Nou

Reprezentanții cinematografului Pacea din Gherla informează că de Anul Nou porțile acestuia vor fi închise. Astfel, în zilele de 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie nu va rula niciun film. Programul pentru celelalte zile este următorul: Vineri, 30 Decembrie 2016 – de la ora 17 si 19; Vineri, 06 Ianuarie 2017 – de la ora 17 si 19; Sambata, 07 Ianuarie 2017 – de la ora 17 si 19; Duminica, 08 Ianuarie 2017 – de la ora 17 si 19; Luni, 09 Ianuarie 2017 – de la ora 17. Totodată, oranizatorii…

Mesajele de sărbători ale primarului și viceprimarului din Gherla

Primarul Ioan Neselean și viceprimarul Iulia Trif au transmis mesaje de sărbători tuturor locuitorilor Municipiului Gherla. „Acum, în pragul Sfintelor Sărbători, când colindele se înalță lin spre Cer, iar liniștea și pacea se astern în inimile noastre, minunea nașterii Mântuitorului să vă deshidă sufletele, iar gândul bun să vă umple de bucurie, speranță și dragoste, alături de cei care vă înconjoară. Crăciun fericit”, a scris edilul gherlean pe contul său de pe o rețea de socializare. Tot prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare și-a transmis mesajul și…

Consiliul Local Gherla a aprobat reducerea mai multor taxe

La ultima ședință a Consiliului Local Gherla a fost aprobată redcerea mai multor taxe. Astfel, începând cu anul 2017, gherlenii vor scoate mai puțini bani din buzunar. S-au aprobat următoarele: reducerea taxei de parcare permanentă de la 10 lei/lună la 7 lei/lună. reducerea taxei pentru Autorizațiile anuale de taxi de la 250 RON/an la 150 ron/an. reducerea taxei de intrare la cinema de la 15 lei la 12 lei pentru filmele 3D și de la 10 lei la 8 lei pentru celelalte filme, 5 lei pentru filme de copii, iar…

Accident rutier lângă Liceul „Petru Maior”

Un accident de circulație s-a produs, astăzi, lângă Liceul „Petru Maior”din Gherla. Două mașini au intrat în coliziune pe strada Bobâlna. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, însă pagubele materiale înregistrate sunt semnificative. Încă nu se știe ce anume a cauzat producerea accidentului, însă oamenii legii efectuează în continuare cercetări în acest caz.

Gherlenii pot sărbători trecerea dintre ani în centrul orașului

Reprezentanții Primăriei Municipiului Gherla au anunțat că au vedere organizarea unui foc de artificii în centrul orașului, la trecerea dintre ani. De asemenea, cei care vor fi prezenți la acest moment vor putea ciocni împreună un pahar de șampanie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Local, care a avut loc în această săptămână, informează gherleanul.ro.